Amanita muscaria / Pălăria şarpelui

Muscariţă, bureţi pestriţi, pălăria şarpelui, burete şerpesc, burete de gâze, muscarin.

O adevărată pată de culoare în pădurile de conifere sau foioase (mai mult conifere), din iunie şi până în noiembrie. Spectaculoasă şi atrăgătoare, aceasta e ciuperca ce apare în toate cărţile pentru copii, fiind “modelul” ciupercii otrăvitoare din toate timpurile şi epocile.

Deşi este cu adevarat otrăvitoare, specia e cu mult mai puţin toxică decât alte ciuperci care trec, de cele mai multe ori neobservate (ex. buretele panterei / buretele pestriţ, Amanita Pantherina).

Acum, dacă totuşi te îndopi cu aşa ceva, pe lângă durerea şi răul de stomac, trebuie să te aştepţi să lăcrimezi, să salivezi şi să transpiri abundent. Toate astea sunt acompaniate de efecte psihotice: halicinaţii, o stare de “beţie” (“…mai bagă 50 de muscarină la băiatu’) şi ilaritate urmate de o stare de depresie şi somnolenţă, stare din care cu greu te mai scoate cineva.

Oricum, sfatul este  “look, but do not touch!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *