Valea Rudăriei, Rezervaţia mulinologică Rudăria, Eftimie Murgu

O lume a apei. O lume plină de zgomot, unde apa îşi vede de drumul ei neîntrerupt. O lume plină de linişte, în acelaşi timp, căci multe dintre morile de aici  “au tăcut” de ceva vreme.

În inima Banatului, se ascunde poate unul dintre cele mai interesante “muzee” în aer liber, mărturie a ingeniozităţii tehnicii populare tradiţionale. În Eftimie Murgu, valea Rudăriei mai păstrează încă 22 de mori de apă cu roată orizontală, din cele 40-50 ce existau odinioară. Înşirate de-a lungul apei, în sat şi în cheile din amonte de acesta, pe înca 2-3 kilometri, morile de aici au fost gândite şi adaptate pentru a exploata la maximum potenţialul energetic modest al râului, atat ca debit cât şi ca diferenţă de nivel. Soluţia: moara de apă cu ciutură (pe roata orizontală, cupele sunt dispuse radial), completată de modificări şi adaptări ale cursului de apă, prin tunele săpate în stâncă, acumulări de apă în spatele unor baraje din trunchiuri de arbori şi amplasarea morilor, in “fermoar”, pe ambele maluri.

Drumul până aici este, şi el, unul de vis. Ţara Almăjului în toată splendoarea ei: drumuri şerpuinde prin păduri; puzderie de livezi şi fâneţe, de dealuri, lunci şi păşuni; sate rare şi orizonturi largi. Te trezeşti mergând şi parcă nici nu te mai interesează destinaţia. Vrei doar să mergi…

Îndărătnica dintre râuri.
Morile poartă nume frumoase, de cele mai multe ori, date după numele proprietarilor: Pătoanea, Firiz, Trailoanea, Răscoanea, Popeasca, Vamulea, Prundulea etc. Sunt unele mai cu moţ însă, aşa ca Îndărătnica dintre râuri. Pentru a folosi la maxim puterea apei, la unele mori realizarea admisiei se face pe ambele parţi ale axului hidraulic vertical al roţilor: pe partea dreapta, tradiţională, obişnuită, ca şi pe partea stangă, netradiţională şi chiar nerituală. De aici li se trage numele de „mori îndărătnice” 🙂

Pozele sunt facute iarna; fără zăpadă, dar totuşi iarna. Nu vreau să ma gândesc cum trebuie să fie vara pe acolo…:-)

———————-
Cartitoii iti recomanda si:
Extern: Harta, Despre mori, Ţara Morilor

One thought on “Valea Rudăriei, Rezervaţia mulinologică Rudăria, Eftimie Murgu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *