Creasta Oslei, Munţii Vâlcan

O tură de două zile, destul de lungă, dar care merită din plin datorită peisajelor incredibile şi locurilor parcă neatinse de om.

Creasta Oslei, o “Piatra Craiului în miniatură”, e o spinare calcaroasă în vestul Munţilor Vâlcan, în apropierea Pasului Jiu-Cerna. Aici, în pas, legenda spune că Iovan Iorgovan i-a venit de hac balaurului despicându-l cu o lovitură de paloş: Piatra Iorgovanului este capul balaurului iar peste vale, Oslea nu este altceva decât spinarea balaurului. Aşadar… să ne plimbăm pe balaur… 🙂

Contrastul cu plaiurile înierbate ce o înconjoară şi perspectivele de 360 de grade spre munţii Retezat şi Godeanu sau spre sud-vest, în lungul Văii Cernei, fac din Oslea o creastă cu adevărat spectaculoasă. Ciudat sau nu, parcurgerea crestei este extrem de uşoară, partea cea mai grea fiind accesul şi drumul până la creastă.

Traseul pe care am urcat pleacă din sud, de la Mănăstirea Tismana, şi urmăreşte un “crac” de-al muntelui care te scoate fix în Coada Oslei. Poteca merge prin păduri dese de fag, întrerupte când şi când de poieni înierbate, excelente pentru mici popasuri. Aici, căpiţele de pe versanti ce coboară spre Cerna tradează prezenţa omului, deşi locurile îţi lasă impresia că doar tu şi ceva haiduci din secole trecute aţi mai bătut potecile pe aici…
Eee, dar asta e aşa…, doar o primă impresie, până ce dai şi de câteva porţiuni defrişate la ras, unde ai impresia că doar tu, ceva haiduci din secole trecute şi câţiva tăietori de lemne cu drujbe şi TAF-uri aţi mai trecut pe acolo. :-))))))

Spre seară, prin pădure, poteca prinde un drumeag pietruit care se termină în apropiere de culme, într-un loc perfect de campare. Deşi e puţin cam expus dacă bate vântul, locul este însă perfect pentru a savura o cafea de dimineaţă admirând Creasta Oslei în toată măreţia ei.

A doua zi, creasta nu ia mai mult de 2 ore de parcurs, cu tot cu opriri repetate de căscat gura şi bulbucat ochii la peisajul din jur. Spre nord privirea îţi cuprinde întreg Retezatul, în prim-plan cu Retezatul Mic, sau “Calcaros”, cu ale sale culmi ascuţite Piule-Pleşa sau cu stâncăriile masive din Piatra Iorgovanului. La vest de el, Godeanu îşi întinde platourile suspendate, adevărate terenuri de fotbal suspendate la peste 2000 de metri altitudine.

Pe creastă nu trebuie să fii atent decât la trei chestii majore 🙂 :
1) la peisaj;
2) unde pui piciorul. Nu de alta dar nu e recomandat să deranjezi vreo viperă care leneveşte la soare;
3) la vreme. Dacă sunt şanse de ploaie şi descărcări electrice, situaţia nu este roz pentru că întreaga creastă este expusă şi nu prea ai locuri de adăpost.

După atâtea privelişti e timpul să şi cobori de pe Oslea. Nici coborârea nu este una pe care să o uiţi uşor, mai ales că o să-ţi intre picioarele în fund de atâta mers. O să descoperi că valea Bistriţei este una extreeeeeem de lungă. Dar, dacă ai puţin noroc, în zona barajelor de la Vâja sau Clocotiş, poţi să te trezeşti, salvat ca prin minune, instalat confortabil la bordul vre-unei basculante, de unde vei savura bucata de drum rămasă, în timp ce tălpile îţi mulţumesc fără încetare… 🙂 .