Munţii Măcin, Dobrogea de Nord

1 Mai în Măcin. Ca în fiecare din ultimele cinci primăveri, şi anul asta am plecat puţin “la risc” cu vremea. Dar se pare că nu am riscat decât să ne prăjim la soare şi să descoperim că Măcinul are trasee şi locuri de văzut pentru încă 10 ani cel puţin :-). Ce-i drept ne-a prins şi o rundă de ploaie, care s-a oprit însă imediat ce şi-a atins scopul: să ne mureze zdravăn.

Am spus “pas” locşorului de campare de la poalele Pricopanului, lângă Mănăstirea Fântâna de Leac pentru că poieniţa apropiată era “cosmetizată” pentru Sărbătoarea de Izvorul Tămăduirii şi ziua de 1 Mai: mici, dozatoare de bere, un viţel la proţap şi muzică în difuzoare. Aşa că ne-am deplasat simetric faţă de carieră, spre cel de-al doilea loc de campare, acum proprietate privată. A doua zi ne-am întâlnit cu un ….atenţie…RANGER. Da, ranger de Măcin, care ne ia taxă de intrare în Parc (cu chitanţă), ne oferă informaţii şi chiar şi o hartă gratuită, că doar e din banii UE, deci tot din banii nostri. Toate bune şi frumoase, omul profi, amabil…Te simţi bine când vezi că se mai mişcă puţin lucrurile şi aici, în Parcul Naţional Munţii Măcinului.
Trebuie avut în vedere că, pentru a campa în noua locație, dat fiind faptul că este vorba de o proprietate privată (lucru menționat și prin tăblițe indicatoare), trebuie plătită și o taxă modică de 3 lei de om. Puțin mai sus camparea este gratuită.

Dar să revenim la Măcin…
Anul ăsta am încercat să evităm turele clasice, gen Culmea Pricopanului sau traseul spre Ţuţuiatu, şi ne-am aruncat privirea şi paşii spre pădurile de la nord şi sud de satul Greci: la nord, dincolo de Culmea Pricopanului, spre Dealul Îmbulzita şi Culmea Pietrosu iar la sud, am apucat Drumul Grecilor şi traseul ce pleacă de a Cozluk şi iese la Fundul Plopilor.

Ţinta noastră: covoarele de bujori româneşti (Paeonia peregrina var. romanica) specie ocrotită prin lege.
Se pare însă că anul ăsta primăvara s-a lăsat aşteptată mai mult şi pe aici. Bujorii nu erau înfloriţi, nici măcar un bujor nu am văzut să fie înflorit, chiar dacă pe alocuri formau un covor compact, verde închis, plin de guguloaie ce abia aşteptau să se desfacă şi să invadeze pădurea cu roşul lor sângeriu.

În schimb am văzut din plin o altă faţă a Măcinului, o faţă care contrastează cu stâncăriile aride cu care ne obişnuise.
Am văzut păduri de poveste, de un verde crud ameţitor, unde ochiul parcă te doare când se loveşte de albastrul florilor de Saschiu (Vinca herbacea) sau de liliachiul florilor de Lunaria. Am văzut câmpuri arate ce urcă pe dealuri, mai îngrijite decât oriunde altundeva în ţară, cu brazdele trase până în “buza stufului” (marginea pădurii), în care vezi respectul pentru fiecare palmă de pământ. Am văzut zeci de drumuri de căruţe, extrem de pitoreşti, săpate în pământul moale al pădurii, unde uneori ai impresia că mergi printr-un tunel iar alteori te rătăceşti la doar 1 metru distanţă de alt drum paralel, şi el adâncit cât statura unui om. Am văzut broaşte ţestoase prinse în ritualul aparent violent şi zgomotos al împerecherii, când masculul se ciocneşte puternic cu carapacea de cea a femelei, de rasună întreaga pădure. Am văzut pereţi de stâncă ce se ridică din pădure, ameţitori ca în cele mai ameţitoare chei din ţară, brăzdaţi “fără milă” de galbenul violent al tufelor de Alyssum.
Am văzut…..ehe dar câte nu am văzut… şi câte nu am lăsat de văzut şi pentru excursiile viitoare.