Ca Dobrogea e faina, nu mai incape discutie. Se vede si pe site unde postarile cu destinatii din Dobrogea sunt poate cele mai multe. Ultima oara povesteam de Cheile Dobrogei si de peisajele incredibile pe care le-am descoperit acolo in primavara trecuta (vezi articolul aici).

Podisul Casimcei ascunde insa multe alte locuri faine ce merita descoperite. Un alt loc fain care statea pe lista de ceva timp era si Manastirea si Pestera Sfantului Ioan Casian. Si cum locurile sunt foarte aproape de Cheile Dobrogei am zis sa nu ratam ocazia si sa ne oprim si aici. Accesul este simplu. Pe acelasi drum, venind dinspre Mihail Kogalniceanu, inainte de a intra in satul Targusor, imediat dupa ce se trece peste calea ferata un drum pietruit se desprinde spre dreapta si dupa 3-4 kilometri ajunge la poarta manastirii, sus, fix  in varful unui deal.

Manastirea sau mai bine spus ansamblul manastiresc este in constructie. Genul ala de constructie cu pasi mici, cu schele mereu prezente pe care ai toate sansele sa le vezi si peste cativa ani. Constructiile au inceput prin 2001 si suntem in 2013… Ca si arhitectura seamana cu ce am vazut la sud de Dunare, la manastirea Dervent. Manastirea se vede foarte frumos si de pe drum, unde acoperisurile de culoare portocalie si cladirile apropiate una de alta iti lasa impresia unei cetetui cocotate in varf de deal.

Trebuie sa spunem ca manastirea de aici este inchinata memoriei Sfantului Ioan Casian, nascut pe aceste meleaguri in jurul anului 360, si este un adevarat loc de pelerinaj, mai ales pentru credinciosii din judetul Constanta si Tulcea. Locurile de aici sunt extrem de importante pentru ortodoxia romaneasca, Dealul Casienilor, pe care e amplasata manastirea, adapostind un ansamblu de grote si adaposturi monahale, unele dintre ele inca necercetate. Vestit teolog al Bizantului si unul din intemeietorii monahismului, Sfantul Ioan Casian a ales aceste locuri pentru a duce o viata de “ascet”. Mentionat in calendarul ortodox drept “Casian Romanul” si sarbatorit pe 29 februarie (28 februarie cand nu sunt ani bisecti), Sfantul Ioan Casian a trait si in Egipt, la Constantinopol si la Roma. Moare in anul 435 la Marsilia, loc unde a intemeiat si doua manastiri vesite. Pestera de aici este mentionata chiar in scrierile Sfantului – “Pesteruca” fiind cuprinsa pe domeniul neamului casienilor.

Sa lasam istora la o parte pentru ca locurile vorbesc de la sine, prin frumusetea si misterul pe care il degaja. Dupa ce am ajuns in varf de deal nu am stat mult la discutii si am apucat la dreapa poteca ce coboara spre pestera. In zona manastirii doar am aruncat o privire iar in bisericuta nu am intrat pentru ca era inchisa. Poate data viitoare… si poate ca drumul pana la pestera este mai important, pentru ca, pana la urma, istoria adevarata aici este.

Potecuta, traseul pana la pestera este unul extraordinar de frumos dar nu chiar asa de usor pe cat ai crede. Locurile par rupte de lume. Printre arbusti, macesi si porumbari, traseul pare un test. Vrei cu adevarat sa ajungi la pestera? Atunci trebuie sa ai vointa. Indicatoare razlete, unele simple sageti ruginite, te conduc pe poteca ce pare un adevarat traseu de munte. Trepte sapate in stanca, cateva zone cu lanturi sau balustrade de lemn, zone abrupte la care nici nu te aspeti, toate te conduc spre nord, pana la baza dealului care se “varsa” abrupt inspre lacul Casian. Din cand in cand cate un copac singuratic se profileaza misterios pe dealurile din departare si iti aduce aminte ca esti cu adevarat pe meleaguri sfinte. Iar daca e primavara ai parte si de spectacolul irisilor salbatici – galbeni sau mov, ii gasesti cu sutele pe drumul spre pestera.

Surpriza cea mai mare ne astepta insa jos, la baza peretilor. Dupa ce ne-am minunat de peisajul cu adevarat montan, din care nu lispsesc nici peretii verticali si acele de stanca, am vazut ca aventura continua. Accesul in pestera se face pe niste scari metalice extrem de lungi si abrupte. Pentru o bucata mica de timp gandul ne zboara iar la Canionul Sapte Scari ori la Valea lui Stan. Interesant, nu?

Sus, pestera nu este foarte mare. Cateva candele agatate in tavan, altarul din centru, zecile de iconite si resturi de lumanari iti aduc aminte ca esti pana la urma intr-un lacas de rugaciune. Lateral, in stanga si dreapta, se desprind doua coridoare inguste pe care poti sa inaintezi cativa metri. Noi am aruncat un ochi dar nu am avansat foarte mult. In schimb ne-am oprit sa studiem de aproape un liliac ce ne supraveghea si el atent dintr-o fisura a peretelui 🙂

Locul este foarte linistit si parca iti transmite si tie din linistea lui. La intrare, printre peretii pesterii, privelistea cu imprejurimile este foare frumoasa. Jos de vede lacul Casian iar in departare relieful se linisteste. Pana la orizont nu se vad decat dealurile domoale ale Dobrogei presarate cu zeci de turbine eoliene – un contrast interesant intre albul palelor si verdele culturilor.

Asa ca daca esti in drum spre Cheile Dobrogei, nu uita sa iti faci timp si pentru Pestera Sfantului Ioan Casian. O sa vezi ca merita “efortul” 🙂