Inca un loc fain de pe harta judetului Mehedinti care merita vazut – Podul natural de la Ponoarele sau Podul lui Dumnezeu, asa cum mai este el denumit. Iar minunatia asta a naturii nu e singura, ci vine la pachet cu un mare si interesant camp de lapiezuri si cu cel mai mare lac carstic de la noi din tara – Lacul Zaton.

Noi am trecut prin zona acum cateva ierni cand ne intorceam dintr-o tura prin Herculane si Cazanele Dunarii. Am zis sa nu ne intoarcem prin Drobeta-Turnu Severin ci sa mai vedem si ceva peisaj daca tot am batut atata drum. Asa ca am ales sa urcam la nord, pe Valea Cernei, si sa o luam spre Targu Jiu prin Baia de Arama. Drumul pe Valea Cernei si coborarea dinspre Muntii Mehedinti spre Baia de Arama sunt portiuni absolut superbe, cu peisaje incredibile care se deschid la fiecare noua curba. Am batut de multe ori drumul asta in toate anotimpurile si putem spune ca este unul din cele mai frumoase din tara. Asa ca alegerea a fost destul de simpla si rapida 🙂

Din pacate, ca in mai toata tura, de data asta nu am avut parte si de vreme buna. Si ce daca, un loc frumos e frumos si pe vreme urata :-). Asa ca in Baia de Arama am hotarat sa ne abatem cativa kilometri, pana in Ponoarele, ca sa vedem si noi in sfarsit Podul lui Dumnezeu.

Cea mai cunoscuta legend din zona spune ca Dracu, Scaraotchi, Uciga-l-crucea sau Aghiuta (fiecare aleege ce vrea :-))) ) traia in Pestera Ponoare (Pestera Podului). Oamenii locului l-au rugat pe Dumnezeu sa ii scape de necurat si acesta a lovit cu palma tavanul pesterii ca sa zdrobeasca Aghiutu’. Tavanul s-a prabusit, ramanand in picioare doar gura pesterii care formeaza azi podul, insa Necuratu’ tot n-a pierit. A fugit prin pestera si a iesit pe cealalta gura a ei, care da spre lacul Zatonul Mare, dupa care, nervos nevoie mare, s-a agatat cu ghearele de dealul de deasupra pesterii. Urmele lasate in calcere se vad si azi – sunt cele doua campuri de lapiezuri, Afrodita si Cleopatra.

Podul natural de la Ponoarele este cel mai mare pod natural de la noi din tara si al doilea ca marime din Europa. Unii zic ca e al treilea din lume dar hai sa fim seriosi… numai in Arches National Park in Utah sunt 2000 de arcade si poduri naturale 🙂 Interesant este ca e singurul din Europa pe care se poate circula. Din pacate insa, podul este deschis chiar si traficului de mare tonaj, lucru care in timp a dus la o degradare vizibila a acestuia, mai ales in partea din amonte a arcadei. Podul are 30 de metri lungime, 13 metri latime, 22 metri inaltime si 9 metri grosime iar calcarele sunt dispuse in straturi succesive de 1-2 metri.

Daca la pod nu am prins cine stie ce poze – vremea urata, pamantul umed si peticele de zapada nu lasau deloc sa iasa in evidenta arcada – am luat-o usor in sus, spre varful dealului ca sa vedem si lapiezurile si Lacul Zaton. Campul de lapiezuri este situat fix peste deal, si se spune ca ar fi unic in Romania ca dimensiune, altitudine la care se gaseste (sub 600 metri) si dispunerea cumpacta a santurilor. E un fenomen interesant iar avantajul fata de alte lapiezuri pe care le-am vazut (in Piatra Craiului, Retezatul Mic – Piule – Iorgovanu) e ca aici lapiezurile sunt aproape de orizontala, poti sa te plimbi pe ele. La fel de interesante sunt si efectele foto pe care le obtii daca fotografiezi santurile de aproape. Adevarate mini-trucaje cu vai si pereti calcarosi abrupti, din munti cu nume nestiut :-).

Tot de aici, de sus, se vede foarte bine si lacul Zatonul Mare – cel mai mare lac carstic din Romania. Lacul este unul temporar – are momente cand este plin dar si momente cand seaca complet, mai ales in timpul verii. Apele lacului sunt drenate prin ponoare si curg mai departe printr-una din cele mai frumoase pesteri din Podisul Mehedinti: Pestera Bulba – cunoscuta mai ales pentru frumusetea Galeriei Valurilor de Cristal – o portiune a pesterii in care abunda formatiunile de tip draperie. Si uite asa nu avem noi cum sa ramanem fara destinatii de vacanta 🙂 Daca la fiecare chestie vazuta descoperi inca doua-trei de vazut, inseamna ca ai planuri garantate pentru urmatorii cativa ani 🙂  Oricum, planul e sa mai mergem inca o data la Ponoarele, sa vedem podul si cu ceva iarba si verdeata in jurul lui. Garantat, o sa arate mult mai bine 🙂 Sila fel de bine o sa arate si Padurea de liliac pe care nu am vazut-o inca :-)))