Zimbraria “Valea Zimbrilor” din Vama Buzaului

Dupa ce am ajuns cu bine inapoi de la Lacul Vulturilor (Muntii Siriu) si niciun urs nu ne-a tinut companie noaptea pe poteca, am continuat tura de trei zile de Sfanta Marie Mare cu o zi de pauza. Nici chiar pauza, dar am luat-o mai lejer, singura tinta a zilei fiind Zimbraria “Valea Zimbrilor” din Vama Buzaului.

Zimbraria Valea Zimbrilor - Vama Buzaului - judetul Brasov

Cum nu am mai fost pana acum pe drumul ce leaga Buzaul de Brasov, iar timp sa ajungem in Pestera, la poalele Pietrei Craiului aveam destul, am zis sa nu ne grabim. Dupa o dimineata luuunga si o cafea la fel de lunga am luat-o usor spre nord, spre Intorsura Buzaului: peisaje frumoase, un drum cu asfalt bun (te lasa sa admiri privelistea nu sa stai cu ochiul doar la sosea) si o gramada de opriri pe drum – ba o poza, ba cateva mere care cereau sa fie culese… ba inca o cafea… lejer, de vara.

Am dat si de o cabana faina pe drum si nu am rezistat tentatiei – am mai bagat o pauza de cafea si aici. Cabana Hartagu e un fost ocol silvic transformat intr-o cabana de toata frumusetea. Si se pare ca le plac si muscatele la geam 🙂

Trecem si de Intorsura Buzaului, unde zapuseala de vara parca a fost mai suportabila daca ne-am gandit la frigul care e pe aici iana :-), si facem stanga spre Vama Buzaului unde ne asteapta zimbrii.

Zimbraria Valea Zimbrilor - Vama Buzaului - judetul Brasov

La zimbrarie se ajunge usor – este undeva la capatul satului, pe stanga, iar accesul este bine marcat cu panouri indicatoare de-a lungul drumului. Fata de Zimbraria Neagra de la Bucsani (de care am vorbit aici) si unde puteai sa ai ghinion de nesansa si sa nu vezi niciun zimbru daca nu veneau la hranitoare, la Valea Zimbrilor nu ai cum sa ratezi intalnirea. Tarcul in care sunt tinuti are doar 10 hectare si se poate inconjura la pas, asa ca ai toate sansele sa vezi de aproape macar unul din cei 23 de zimbri de aici.

Zimbraria Valea Zimbrilor - Vama Buzaului - judetul Brasov

Zimbraria Valea Zimbrilor - Vama Buzaului - judetul Brasov

Zimbraria din Vama Buzaului a fost infiintata in 2008 ca parte a unui proiect de dezvoltare turistica a zonei la care au participat primariile Prejmer si Vama Buzaului precum si Consiliul Judetean Brasov si Agentia de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov. Pe langa cei 5 zimbri primiti in 2008 (2 din Austria, 2 din Elvetia si 1 din Italia) rezervatia a mai primit inca 5 exemplare si in 2009 (toate din Franta). Se pare ca aerul de munte, clima si peisajul le priesc zimbrilor de aici pentru ca s-au pus pe treaba 🙂 si au ajuns acum sa fie 23 de exemplare.

Si cum ritmul de inmultire a zimbrilor de la Vama Buzaului este cel mai mare intre zimbrariile de la noi, povestea cu numele lor care trebuie sa inceapa cu initialele tarii se pare ca a fost abandonata aici… Cate nume diferite si interesante sa gasesti cu RO ??!! devine deja plictisotor… Asa ca imensitatile astea de zimbri (care, cum spuneam – pot sa ajunga si la 900 kilograme) poarta nume delicate precum Milka, Mishu, Mitica sau Gentiana :-)) Gentiana, pentru ca este o “ea”, este primul zimbru nascut la Vama Buzaului.

Zimbraria Valea Zimbrilor - Vama Buzaului - judetul Brasov

Pe langa zimbri si in totala armonie ierbivora cu ei :-)) , in rezervatie se mai gasesc si 3 cerbi si doua ciute – o excelenta atractie pentru cei mici. Intreaga rezervatie este o oaza de liniste unde, daca vrei, poti sa petreci o intreaga dupa-amiaza. Sunt amanajate banci, foisoare si leagane, toate bine amplasate la umbra.

Rezervatia are si trei cerbi si doua ciute - Zimbraria Valea Zimbrilor - Vama Buzaului - judetul Brasov

In curand rezervatia se va extinde cu inca 80 de hectare de padure situata peste valea Buzaului. Animalele vor avea mai mult spatiu iar pentru public vor fi amenajate posturi de observatie si noi locuri de odihna. Programul rezervatiei este de luni pana duminica de la 8 la 20 iar un bilet de intrare costa 2 lei.

…aaa, si inca o chestie: daca drumul pana aici este perfect asfaltat si se continua si spre sud, spre iesirea din sat, nici sa nu te gandesti ca poti sa apuci drumul spre Zizin. Este dezastru. Nici la categoria forestier nu se incadreaza. Daca vrei sa iesi in Brasov, faci cale intoarsa si o iei frumusel prin Prejmer. Iar in Prejmer e musai sa te opresti la brutaria din sat sa iti iei o paine zdravana cu cartof si coaja batuta.

Va continua 🙂 si cu ziua 3 – Creasta Sudica din Piatra Craiului

One thought on “Zimbraria “Valea Zimbrilor” din Vama Buzaului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *