O vizita la Coloanele de bazalt de la Racos

Despre Detunatele din Muntii Apuseni si adevaratele “orgi de piatra” date de masivele coloane de bazalt de acolo am mai vorbit (vezi articol aici). Putina lume stie insa ca in Romania mai avem inca doua locuri in care putem sa vedem acest fenomen geologic interesant – adevarate tasniri de roci bazaltice cu aspect spectaculos de coloane prismatice, si anume Coloanele de bazalt de la Racos, in judetul Brasov, si cele din cariera Limpedea, in apropiere de Baia Mare, judetul Maramures.

Coloanele de bazalt de la Racos, Muntii Persani

Fenomenul, simplu in esenta, este acelasi peste tot in lume si a dus la apritia unor peisaje extraordinar de pitoresti si ciudate. In cadrul eruptiilor vulcanice, emisiile de lava bazaltica (care este o lava mai grea) au loc catre finalul ciclului eruptiv, lava fiind evacuata sub forma unor curgeri “linistite”. In mod normal, racirea lavei se face incet, roca finala devenind una compacta. In cazul in care emisia de lava bazaltica se face rapid, racirea este si ea una rapida si duce la aparitia unor tensiuni in masa rocii. Apar astfel coloanele prismatice cu sectiuni diferite, in functie de compozitia minerala a rocii si rapiditatea racirii – hexagonale, pentagonale sau patratice.  Unele din cele mai vestite si pitoresti astfel de fenomene sunt Grota lui Fingal (Insula Staffa, Arhipelagul Hebride, Scotia), Drumul pietruit al Gigantilor (Giant’s Causeway, Irlanda) si Turnul Diavolului (Devil’s Tower, zona Black Hills, Wyoming, SUA).

Coloanele de bazalt de la Racos, Muntii PersaniColoanele de bazalt de la Racos, Muntii Persani

Coloanele de bazalt de la Racos, Muntii Persani

Nu ne comparam noi cu SUA sau Irlanda insa peisaje interesante ca la Detunate ori Racos nu prea intalnesti prin tara. Daca la Detunate ajungi o leaca mai greu, ca de, trebuie sa mai bagi si ceva efort pe o poteca de munte 🙂 , la Racos se ajunge destul de usor, fie cu trenul, fie cu masina ori chiar bicicleta. Asa ca daca te nimeresti pe drumul ce leaga Brasovul de Sighisoara, adica E60, si ai vreo doua ore libere merita sa te abati pana in satul Racos, pe malul drept al Oltului, la poalele Muntilor Persani, ca sa vezi cu ce se mananca fenomenul asta :-). Drumul spre Racos incepe din dreptul localitatii Hoghiz. Cand am fost noi, acum 2-3 ani, drumul era dezastru curat, insa o privire aruncata de Google Street View o sa te bucure tare mult… drumul se pare ca a fost refacut si asfaltul este unul bun, cel putin pana in Racos. Intoarcerea de la Racos noi am facut-o prin Dopca si Bogata Olteana, pe un drum de-a lungul Oltului – a rezultat astfel un mic circuit facut mai mult din necesitate decat din curiozitate, pentru ca am vrut sa evitam portiunea de drum nasol pe care venisem. Maaare greseala – drumul din Bogata Olteana s-a dovedit si mai rau. Partea buna e ca am vazut o minunatie de biserica din Bogata Olteana, despre care poti sa citesti mai multe aici. Partea trista e ca nici azi portiunea asta de drum nu a fost refacuta. La Racos se mai poate ajunge usor si cu trenul, mai ales ca are gara, pe ruta Brasov – Rupea – Sighisoara.

Coloanele de bazalt de la Racos, Muntii Persani

Biserica din Bogata Olteana

Despre Racos nu sunt multe de spus. E un sat parca uitat de lume, desi are gara si e foarte aproape de E60, e un sat cu case frumoase dar care mai toate stau sa cada, e un sat cu oameni primitori si dornici sa te ajute si sa te indrume. Cat depre casele care stau sa cada, imaginea cu sediul Postei din localitate spune totul – cromatica este desavarsita… de milioane. Ca sa ajungi la Coloanele de Bazalt trebuie sa intrebi localnicii cum se ajunge la cariera. De aici lucrurile sunt simple – ajungi in cariera si dai usor nas in nas cu coloanele, nu ai cum sa le ratezi.

Cam asa arata RacosulPosta Romana in stil Racos

Si uite asa, Detunatele le-am vazut, coloanele de la Racos le-am vazut… ne mai raman de vazut bazaltele din cariera Limpedea, la nord de Baia Mare. Habar nu aveam ca am trecut pe langa ele, acum ceva timp, atunci cand am mers pana la Firiza 🙂

2 thoughts on “O vizita la Coloanele de bazalt de la Racos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *