Biertan, Cetatea Fortificată

Între Mediaş şi Sighişoara, pe la mijlocul distanţei, din Şaroş pe Târnave, apucăm pe un drum spre sud, de unde, după câţiva kilometri, în zare, înălţată pe un mic deal, se vede “Biertanul”, sau mai bine spus cetatea fortificată Biertan.

Se pare că Biertanul este bine ascuns între dealuri. Cel puţin pentru noi românii. Ajuns în piaţa centrală, în faţa cetăţii, îţi dai seama că locaţia e cunoscută mai mult de străini (după numărul de autocare parcate) şi tu, ca român, mai întâlneşti numai vreo doi-trei compatrioţi speriaţi :-). Unul din motivele pentru care Biertanul e cunoscut este acela că, alături de alte şase sate transilvănene (Câlnic, Prejmer, Viscri, Dârjiu, Saschiz şi Valea Viilor), acesta este înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO, sub titulatura Sate cu biserici fortificate din Transilvania.

Construit în mai multe etape între secolele XV-XVI, în stil predominant gotic, complexul de fortificaţii de la Biertan este unul din puţinele din Transilvania care păstrează aproape intactă înfăţişarea iniţială. Biserica a fost construită între 1492 şi 1516, fiind înconjurată de trei ziduri de apărare concentrice legate între ele prin turnuri de poartă. Întregul ansamblu are 7 turnuri, fiecare cu destinaţia sa aparte, ca mai în toate cetăţile săseşti, cum ar fi Turnul cu Ceas sau Turnul Slăninii.

Un turn cu o poveste aparte este cel al Îndrăgostiţilor, care, după spusele legendei, a făcut ca în Biertan să nu existe consemnat niciun divorţ timp de 300 de ani. Aici erau pedepsiţi cei care voiau să divorţeze. Pedeapsa era simplă şi dura o săptămână, cu posibilitate de prelungire în funcţie de cât de îndărătnici erau respectivii. Aceştia erau închişi în turn unde aveau la dispoziţie doar un pat, o masă, un scaun, o farfurie, un pahar şi un set de tacâmuri astfel încât, de voie de nevoie, trebuia să se ajute unul pe altul. Şi se pare că metoda a dat roade 🙂

Biertanul merită vizitat pe îndelete. Să ai timp să te “rătăceşti” prin culoarele de piatră care nu ştii unde te vor scoate, să ai timp să asculţi un concert de orgă la biserica din deal, să ai timp să urci şi să cobori de mai multe ori scara acoperită, să ai timp să priveşti panorama satului, a viilor şi pădurilor care îl înconjoară, cu alte cuvinte să ai timp să te întorci în timp…
——————–
Vezi şi:
Extern: Harta, UNESCO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *