Eu sunt mai tare ca tine
Uită-te bine creştine
Că eu sunt urâta moarte
Pe rând voi duce pe toate.

În nordul Maramureşului, la o aruncătură de băţ de Ucraina, cimitirul vesel din Săpânţa este o atracţie turistică unică. Cât de vesel este el rămâne însă ca fiecare să decidă după ce îl vizitează.

Odată intrat în cimitir (putem să îi spunem şi muzeu) eşti înconjurat de o mare de cruci albastre decorate în culori vii. Timp de mai bine de 40 de ani, un sculptor local, Ioan Stan Pătraş, şi-a dedicat existenţa păstrării vii, într-un stil aparte, a memoriei celor morţi. A sculptat fiecăruia, în lemn de stejar, o cruce unică, decorând-o cu o pictură naivă ce înfăţişează câte o scenă reprezentativă din viaţa şi ocupaţia respectivului sau chiar împrejurările în care a murit. Dedesubt, un epitaf scurt scris la persoana întâi şi cu remarci ironice, completează tabloul. În felul acesta persoana decedată ajunge parcă să se prezinte direct celui care stă în faţa mormântului, uneori cu umor, alteori cu tristeţe.

Şi aşa, din 1935 şi până azi, s-au adunat aproximativ 800 de cruci. După moartea lui Ioan Stan Pătraş în 1977, tradiţia a fost continuată de Dumitru Pop, unul din discipolii acestuia.

Dar cum spuneam, scenele prezentate nu sunt tot timpul vesele. Trecând peste imaginea cu beţivul satului, ţăranca model care mulge vacile sau lucrătorul la pădure, crucile de pe mormitele copiilor nu prea mai sunt “funny”, aşa cum este cea a unei fetiţe lovite de maşină. Cum spuneam, cimitirul vesel este şi, în acelaşi timp, nu este unul chiar atât de vesel.

Eu aici mă odihnesc
Şi Pop Toader mă numesc
Drag mi-a fost clănitaru
Şi ţuica din paharu
Cît am trăit pă pămînt
Tot la asta m-am gîndit
Să am ce bea şi a mînca
Din clanitar a cînta
Dar am avut şi năcaz
Că văduv am rămas
Şi vă cînt de veselie
Nu vă cînt aşa ca mie.
1949