Ca si origine, Poienile de Sus ale Cernei sunt o forma de exocarst, nefiind altceva decat o insiruire de depresiuni carstice mai mici (doline: Crovul Mare, Poiana Mare, Crovul Medved) sau mai mari (polii: Poiana Beletina). De la nord la sud, ordinea lor este: Poiana Beletina, Poiana Mare, Crovul Mare, Poiana Porcului, Crovul Medved.
Dintre toate, poate cea mai pitoreasca este Poiana Porcului (sau Poienile Porcului), o poiana formata din altele trei mai mici dar despartite prin praguri calcaroase de mici dimensiuni. In rest nu mai sunt multe de spus. Peisajul iti taie respiratia. Pur si simplu nu iti vine sa crezi ca undeva in varf de munte poti sa gasesti asemenea intinderi perfect orizontale marginite stanga-dreapta de culmi si abrupturi. Iar daca te urci pe culmile dinspre Valea Cernei deja simti ca iti iei zborul, pentru ca la picioarele tale ai abruptul calcaros spre Valea Cernei, unde doar Pinul Negru de Banat este stapan, iar in zare Muntii Cernei si Godeanu iti deschid panorame incredibile.
Prima oara am vazut o poza cu Poienile Pocului intr-un editorial scris de Cristian Lascu (unul din cei mai cunoscuti speologi ai Romaniei) intr-un numar din National Geographic. Imaginea mi se parea incredibila, cu atat mai mult cu cat stiam ca e facuta pe culmea muntilor Mehedinti. Cum puteau sa existe acolo imensele poieni, adevarate terenuri de fotbal suspendate, iar in stanga lor sa fie abruptul spre Valea Cernei?
Desi am ajuns in Herculane si pe Valea Cernei de multe ori, in diverse ture prin Muntii Cernei, Mehedinti, Valcan (Creasta Oslei) ori Godeanu, la Poienile Porcului nu am reusit sa ajungem.
Ajunsi in Herculane, am tras la o pensiune si, dupa o prima seara in care ne-am relaxat in bazinul cu apa termala, am fost numai buni sa pornim pe traseu. Intrarea in traseu nu a fost asa de greu de gasit pe cat ne asteptam. Se pleaca din Herculane in amonte pe Valea Cernei, si dupa cca 19 km se ajunge la un loc de popas, o alveola cu parcare si bancute vopsite in portocaliu, pe partea stanga a drumului, care este imposibil de ratat. Undeva mai sus, la marginea padurii se vad si cele doua indicatoare de traseu spre culmea muntilor Mehedinti si Poiana Beletina.
Pe noi ne-a interesat traseul cruce rosie, care travesreaza culmea si coboara de partea celalata a muntilor, in Izverna. Plini de energie pentru ca in sfarsit urma sa ajungem la Poienile Porcului dar si pentru ca ne bucuram de verdele crud al primaverii care deja era stapana in padurile de la poale, am pornit la drum. In spate, culmile inzapezite ale Godeanului contrastau ciudat cu verdele din jurnul nostru si cu ciresii salbatici infloriti prin micile poieni. Pur si simplu erau doua peisaje care nu se pupau. In departare iarna iar aici, aproape, primavara cu ciresi in floare, ferigi incovoiate, care stau sa se deschida, tufe de spanz violaceu si o multime de brebenei.
Mai sus, pe firul vaii Tâmnei, acolo unde peretii apropiati o transforma mai mult in canion, ne-am speriat o leaca pentru ca, brusc, au navalit oile pe noi 🙂 Ne-am salutat cu ciobanii din Izverna care traversau muntele spre cateva terenuri pe care le lucrau pe partea asta a muntelui, ne-am dat la o parte din calea turmei – cam greu cand valea e ingusta, dupa care ne-am continuat traseul.
Dupa doua ore de la plecare in fata noastra s-a deschis o imensa poiana, inerbata “pana la refuz”, pictata cu roz de brebenei pe alocuri si inchisa bine, de jur imprejur de culmi stancoase. Am ajuns in Poiana Mare. Am ajuns in sfarsit intr-un loc in care voiam sa ajungem de ani buni si ni se parea incredibil: Poienile de Sus ale Cernei. Voiam sa stam dar in acelasi timp nu aveam rabdare, trebuia sa vedem si ce e dincolo de pragul de stanca ce desparte Poiana Mare de Poienile Porcului. Trebuia sa vedem si celelalte poieni.
Poienile de Sus ale Cernei, sunt o insiruire de poieni insorite, cu fundul plat, acoperite in totalitate cu iarba si inconjurate de culmi calcaroase. Ce le face deosebit de interesante este ca sunt oarecum suspendate, sus pe culmea Muntilor Mehedinti, unde nu te gandesti ca poti sa gasesti asemenea terenuri de fotbal perfect orizontale, mai ales ca spre vest intreaga zona e limitata de abruptul spre Valea Cernei. Frumuetea locurilor e data si de albul culmilor calcaroase inconjuratoare care creeaza un puternic contrast cu verdele poienilor.
Plimbareala placuta!
