Evident ca nu se putea sa stam acasa in mini-vacanta de Sfanta Marie Mare mai ales ca au fost 4 zile care se legau tare frumos. Ne-am incarcat bateriile joi, am luat-o asa, pe indelete, nu ne-am grabit pentru ca de mare nu aveam pofta iar pe la munte vremea nu era prea OK, si uite asa am plecat doar la 3 zile, de vineri de dimineata. Planul nostru a fost destul de indraznet, insa vremea ne-a ajutat si am reusit sa ne tinem de el. Am avut in cap sa facem o bucla dinspre Valea Buzaului spre Rucar-Bran in 3 zile cu 3 destinatii bine tintite: ziua 1 – Lacul Vulturilor din Muntii Siriu, ziua 2 – Zimbraria “Valea Zimbrilor” din Vama Buzaului si in ultima zi Piatra Craiului – fara tinta precisa (fara tinta precisa, asa de relaxare si am ajuns sa facem Creasta Sudica :-)) ).

Muntii Siriu erau o mare pata alba pe harta Cartitei. In zona Buzaului am mai fost pe la Vulcanii Noroiosi, Focul Viu de la Terca, Manastirea Ciolanu ori Muzeul Chihlimbarului de la Colti insa in zona de munte nu am reusit sa ajungem. Sincer, muntii Siriului nu ni s-au parut atat de interesanti si semeti incat sa merite “efortul”. Mare greseala. Locurile sunt extrem de pitoresti iar muntele e la fel de munte, cu stancarii, paduri dese, goluri alpine si ape cristaline ca in oricare alt munte de pe la noi :-))

 

Ruta de acces in zona a fost simpla: Bucuresti – Ploiesti – Buzau  si de acolo in sus pe Valea Buzaului pana la Nehoiu si lacul de acumulare Siriu. Cu tot cu poze, cu tot cu cascat gura la una-alta am ajuns destul de tarziu (12:30) la coada lacului de acumulare, locul de unde pleaca traseul si incepe urcusul spre Lacul Vulturilor. Dupa coada lacului Siriu se mai merge cca 1 km si se apuca pe un drum forestier (destul de greu de nimerit) ce coboara pe partea stanga spre apa Buzaului, fix in zona cabanei Valea Neagra.

Cabana Valea Neagra poate gazdui turisti dar are un regim mai “ciudato – special”: e cabana cu circuit inchis dar, daca intrebi, poti totusi sa te cazezi acolo. Trasul nostru spre Lacul Vulturilor porneste chiar de aici, de la cabana, la care ajungi traversand o pasarela, fragila si rezistenta in acelasi timp, peste raul Buzau. Traseul, marcat destul de recent si bine, cu banda rosie, promite sa te scoata in 2,5 ore sus, in punctul numit Poarta Vanturilor de unde mai ai jumatate de ora pana la lac. O mare parte din tarseu urca pe un forestier pe Valea Neagra (Izvorul Negru) pe care il paraseste apoi in dreptul unei exploatari silvice (atentie !!! – traseul se pierde putin aici – trebuie traversat paraul si luat spre dreapta).

Timpii sunt dati destul de la limita: 3 ore pana la lac si fix 3 ore am facut dar am bagat ceva forja, ceva gaz. Daca mai pui timpii de cate o zmeura ori vreo poza nu prea reusesti sa te incadrezi in cele trei ore. Dupa un urcus destul de anevoios prin padure (mult noroi in unele zone) se iese in golul alpin in zona Poarta Vanturilor de unde se deschide o panorama superba spre Muntii Ciucas, mai precis Creasta Gropsoarele-Zaganu. Ajunsi in zona inalta si iesiti din padure traseul Poarta Vanturilor – Lacul Vulturilor este foarte usor. Mare atentie insa la cainii ciobanesti de la eventualele turme de oi intalnite. Muntii Siriu sunt destul de pustii, ursi sunt multi asa ca stanele sunt “dotate” cu mai multi caini decat e necesar. Daca ciobanii nu sunt in zona, o bata zdravana, un pumn de pietre si glasul pregatit de zbierat “Niiiiiii la oooooiiii…”  pe noi ne-au scos din belele de fiecare data.

Ajungem in sfarsit si la Lacul Vulturilor – la fel de pitoresc si neasteptat in peisaj dupa cum ne asteaptam vazand poze pe internet. Lacul, situat la 1460 metri altitudine, nu este extrem de mare dar este extrem de frumos, mai ales ca nu te astepti sa gasesti in partea asta a Carpatilor lacuri glaciare. Nici nu este un lac glaciar desi gandul la asta iti zboara. Este un lac cantonat intr-o cuveta de origine crio-nivala (cantitatile mari de zapada stranse an de an in acelasi loc au dus la tasari si modelari locale ale terenului). Lacul Vulturilor sau Lacul fara Fund cum i se mai spune este extrem de pitoresc si, ca orice loc pitoresc, are legendele lui, cate una pentru fiecare nume 🙂

“Lacul Vulturilor”  – deoarece aici conform legendei, preluata de Alexandru Vlahuta in Romania pitoreasca: “vin vulturii, primavara, de beau apa ca sa intinereasca, aici isi invata puii sa zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufasii regi ai inaltimilor.” Lacul fara Fund” – pentru ca, spune o alta legenda, un cioban si-a lasat turma de mioare, a aruncat bata frumos cioplita in apa lacului si a plecat in lume. Dupa un an de peregrinari isi regaseste bata in apele Dunarii si mistuit de dorul mioarelor si a locurilor natale se reintoarce acasa.

Mai sus de Lacul Vulturilor (la nord) se afla Lacul Sec, o intindere mlastinoasa colmatata de muschi, o zona interesanta si pe care nu ai cum sa o ratezi pentru ca traseul trece fix pe langa ea.

Muntii Siriu sunt munti mai mici, cu altitudini medii de 1000-1200 metri in care varfurile cele mai inalte nu depasesc 1700 metri (culmea Malaia – 1662 m si varful Bocirnea / Siriu 1657 m). Cu toate astea am descoprit ca i-am neglijat pe nedrept. Merita din plin sa le acorzi cateva zile pentru ca au zone extrem de frumoase si privelisti incredibile de oferit.

Iar daca esti prin zona Buzaului la inceput de toamna nu uita sa iti iei la tine si o foarfeca de gradinarit. Delurile si marginile de drum sunt pline de tufisuri portocalii de catina.  Catina, supranumita si “ginsengul romanesc” contine cea mai mare cantitate de vitamina C, mai mult decat macesul si de zece ori mai mult decat citricele. Cu fructele ca niste bobite aurii care se coc toamna, catina este un excelent vitaminizant si antioxidant care stimuleaza intregul sistemul imunitar. Gustul este acru-amarui insa cu o aroma unica extrem de puternica. Cateva bobite de catina sunt excelente pe orice prajiturica mai ales datorita coloritului lor puternic si contrastului oferit atat vizual cat si ca gust. Partea mai nasoala e ca daca nu ai o foarfeca de gradinarit la tine catina este destul de greu de cules, arbustul (Hippophae rhamnoides) avand un lemn destul de greu de rupt cu mana.

Gata !
aaa… si o chetie interesanta tot despre catina: termenul Hippophae, cum l-au numit botanitstii, deriva din termenii grecesti de hippos-cal şi phao – eu omor. Denumirea se refera la utilizarea fructelor de catina in antichitate pentru eliminarea viermilor intestinali la cai. Alti autori antici recomandau hranirea cailor de curse cu catina pentru sporirea masei musculare şi a luciului parului.

Va continua 🙂