Pai cum, sa fie primavara fara o tura de Macin? Asa ceva nu se poate. Chiar daca am povestit de Culmea Pricopanului, de varful Tutuiatu, de satul Greci, de bujori, testoase sau chiar lacuri pitoresti, cum e cel de la Turcoaia, Macinul chiar mai are rezerve si mai are multe de oferit. Nu degeaba cele mai multe posturi de pe site sunt despre turele din Macin. Si in fiecare primavara facem la fel – zicem “Gata, am avazut tot ce era de vazut in Macin” si de fiecare data ne inselam.

Macinul e muntele de primavara.

Cand la muntii cei munti nu mai e nici iarna cu zapada mare dar nici cald si frumos, ci doar o tranzitie intre anotimpuri, cam plina de noroaie, Macinul e alternativa care te lasa sa te bucuri de munte dar si de soarele, caldura si florile de primavara. Si ca tabloul de munte sa fie totusi unul complet, uite ca Macinul are si vai cu pereti abrupti, paraiase si cascade… Da, chiar are cascade! Ce e drept doar primavara, cand pamantul mai are ceva apa in el iar ploile sunt o leaca mai dese.

Cheile Chediului

Am vazut peretii din Cheile Chediului, cu ceva timp in urma, cand am mers pe traseul de pe Valea Cozluk insa prin chei nu am mai avut timp sa mergem, asa ca am hotarat sa reportam tura pentru anul urmator. Nu se putea sa ratam valea ingusta, peretii abrupti si cascadele care se formeaza aici primavara, asa ca in primavara trecuta ne-am mutat cuibul in partea de sud a Macinului, si am campat fix la intrarea pe traseul Cozluk, cat sa nu scapam din ochi peretii Chediului 🙂

Ca sa ajungi la Cheile Chediului trebuie sa pleci din satul Greci si sa o iei spre sud, pe drumul ce urmareste pe la poale culmea muntilor. “La stejar” – acolo trebuie sa ajungi, pentru ca acolo este intrarea pe traseu. Orice localnic ori cioban o sa te indrume si o sa iti spuna de stejar. Dupa ce ai traversat cateva palcuri de padure iar pe dreapta treci de un sir de trei movile ciudate – Pietrele Mariei, ajungi si La Stejar. Nu ai cum sa ratezi locul. De aici traseul spre chei o ia spre est si dupa o mica portiune de padure iese in Poiana cu Foisor, de unde intrarea in chei se vede si mai bine. Traseul nu este marcat, insa o poteca destul de clara insoteste paraul Chediu atat la intrare cat si la iesirea din chei – in zonele mai domoale.

Dupa o vaiuga destul de adanca de-a lungul careia poteca urca, am ajuns si la baza peretilor de stanca. De aici incolo – surpriza maxima: stancaraie cat cuprinde, pereti abrupti, cateva saritori si zone in care paraiasul cade in cascade – privelisti ametitoare la fiecare pas, privelisti la care nu prea ne asteptam in coltul asta de tara.  Dupa jumatate de ora de urcat abrupt, stil 4×4, unde nu ne-am jenat sa folosim si mainile 🙂 iesim din zona de chei si continuam cu un urcus pieptis ce ne scoate in dreapta sus pe culme. Aici, sus, panorama asupra zonei este una foarte frumoasa. Se vede locul de campare de jos, Stejarul, traseul ce vine spre chei, insa privelistea curge si mai departe, in zare, pana spre Dunare.

Coborarea de pe culme e tot pe tarseu nemarcat, pe cateva potecute printre copacei si arbusti care mai de care mai teposi. Bucuria mare a fost cand, intr-o poiana, am mai dat de un palc de bujori – pacat ca erau nedesfacuti. Cu totul, plecand din drumul forestier – de la stejar, si cu tot cu pauze, tura nu ne-a luat mai mult de doua ore. Iti trebuie putina atentie pe zonele stancoase si abrupte insa traseul este unul in general usor care poate fi facut de toata lumea.