Corbi, Biserica Rupestră (Corbii de Piatră)

Un bolovan gigant de gresie mărgineşte satul Corbi (Corbi-Jgheaburi), pe malul stâng al Râului Doamnei, şi zici că stă să se prăbuşească în orice clipă peste casele de jos. Aici, săpată în roca moale, se află unul dintre cele mai interesante şi valoroase monumente din ţară: Biserica rupestră Corbii de Piatră.

Atestată încă din 1512, biserica te uimeşte prin simplitate şi prin modul în care a fost săpată în peretele masiv de stâncă. Urcând tăpşanul înverzit care te duce la baza stâncii, ajungi la trapeza (sala de mese) a mănăstirii, unde tradiţia spune că domnitorul Neagoe Basarab participa la judecăţi publice.

In biserică, spaţiul mic, slab luminat şi umezeala, completate de mirosul de lumânări şi tâmâie, te fac să te simţi ca într-o chilie de la începuturile creştinismului. Lipsa luminii face să observi cu greu detaliile picturii în pur stil bizantin care împodobeşte pereţii. Se spune că ar fi una dintre cele mai vechi din Ţara Românească, realizată, după unii specialişti, la sfârşitul secolului al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea, cu zugravi aduşi de la Constantinopol.

Ca bonus, o potecă îngustă şi destul de abruptă urcă până deasupra peretelui de gresie. Aici, lângă o cruce veche de piatră, privirea se pierde deasupra satului şi a văii, până departe, spre crestele Făgăraşului.
———————–
Vezi şi:
Extern: Harta, Mănăstirea Crobii de Piatră

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *