Daca vedea Ceausescu cozile de pe Transfagarasan cred ca innebunea de fericire in timp ce Lenus isi rodea si ea unghiile, evident, tot de fericire. Imi si maginez cozile de dacii 1300, cu catelusi de plastic la luneta care sa dea cuminti din cap la fiecare hop, stand asa cuminti, asteptand 3-4 ore sa urce pana sus la Balea. Ce splendoare, ce peisaj… Ciudat sentiment cand te gandesti ca unul din cele mai vizitate obiective turistice, pentru ca asta este pana la urma, este mostenire de la Nea Nicu. Habar nu avea el ce balamuc si ingramadeala o sa fie pe aici la mai mult de 40 de ani de la inaugurare.
Stiam la ce ma bag cand am ales sa urc pe Transfagarasan duminica 14 august, inainte de Sfanta Maria Mare: weekend prelungit, august, concedii… ce sa mai, combinatia perfecta pentru o coada magica. Iar cand m-am infipt in coada si m-am blocat am facut o alegere simpla – am lasat masina si am hotarat sa urc pe jos pana in Balea. Decat sa stau 3-4 ore in coada mai bine fac ceva miscare, vad si lacul Capra si ajung in Balea fix langa cabana si cu un bonus – pofta de mancare dupa traseu.
Odata apucata poteca, desprins de sosea, de la inaltime, spectacolul e si mai grandios. Atat spectacolul muntelui cat si spectacolul prostiei. Caci, se pare, altitudinea rarefiaza doar aerul, nu si prostia. Si e plin de prostie, plin ochi. Pai cum altfel sa vrei sa depasesti coloana de kilometri intregi crezand ca ii faci pe fraieri si pe urma sa blochezi drumul si mai mult? Cum altfel sa claxonezi ca idiotul crezand ca puterea magica a claxonului va misca mai repede coloana? Si asta e doar inceputul.
Pe coborarea spre cabana Balea, visam la o ciorba, o clipa de relaxare pe terasa cabanei, asa, cu ochii jumatate la farfurie, jumatate la munte si pe lac. In Balea, situatie complet diferita. Cabana tot obosita, ponosita, terasa ticsita, mese slinoase, un acoperis frumos de umbrele GoldenBrau care te lasau sa vezi doar o frantura mica de lac, desi vremea era una excelenta. Doar scorurile erau de occident, in rest atmosfera tipica de balci soios, neaos. De curiozitate am vrut sa vad si tariful de cazare… cocosator si el pentru ce camere care te duc cu gandul la tabere de elevi ieftine… 260 lei/camera dubla. Pe bune? E fix modelul care tine la noi cel mai mult: daca avem vad si lumea vine de ce sa ne mai chinuim sa facem ceva frumos. Lasa bre ca merge si asa…
In rest, prin zona Balea, evident, totul e un balci adevarat. Kurtosi Kolaci, prajeli, fum, magneti si pietre de vanzare, seminte multe, agitatie enorma. Politie ca sa dirijeze circulatia si sa faca putina ordine, evident lipsa totala. Si ce e mai fain e ca altitudinea se pare ca altereaza si memoria. Dupa ce au stat in coada 3-4 ore sa ajunga sus, fiecare castigator al acestui maraton al nervilor, odata ajuns sus, uita brusc de cei din spatele lui. E castigator doar, acum poate sa incurce cat vrea el circulatia, poate sa lase masina cum stie el mai bine.
Cum masina era de cealalta parte a muntelui si deja era prea tarziu, am ales varianta de intors pe sosea. Cum nimeni nu a oprit sa ne ia, am luat-o frumusel prin tunel. Prima experienta de genul asta. Si evident o alta intalnire cu prostia de altitudine. Coada evident nu se terminase iar in tunel ce altceva se poate face mai interesant decat sa se claxoneze. Si insistent, cu placere sadica, cu toate ca la intrarea in tunel, printre alte semne de ignorat, este si cel pentru claxonatul interzis. Pe bune, claxonul cred ca e o echipare care costa foarte mult la masini iar odata avut, trebuie folosit la maxim, ca de, sa isi scoata banii :).
Pe seara, dupa ora 21, coada incepea usor-usor sa se miste mai repede, sa se sparga. Fumul si agitatia din Balea paleau incet incet incat mi-am facut curaj si am pornit spre Sibiu si Cisnadioara.
Si ca sa nu fiu cu nasul pe sus, da, recunosc, am stat la coada si am luat un kurtos de sus, din Balea, pe care l-am molfait tot drumul prin tunel. Si da, trebuie sa accept ca a fost absolut cel mai bun kurtos mancat pana acum. Ever. Facut perfect cat sa caramelizeze zaharul si sa prinda o crusta tare, plin de nuca si fara urma de cocoa umeda si nefacuta. Cine stie, poate pentru kurtosii asta se ingramadeste pana la urma lumea pana sus la Balea. :))
One thought on “Transfagarasan – acolo unde altitudinea rarefiaza doar aerul nu si prostia”