Salamandra comună sau salamandra de foc (Salamandra salamandra) este cea mai des întâlnită specie de salamandre din Europa. Amfibianul ăsta mic și lipicios îl întâlnești în perioada caldă a anului, mai mult prin pădurile de foioase, pentru că îi place să stea ascuns printre frunze, în zone mai umede din apropierea pâraielor sau a izvoarelor. Cea mai mare șansă să dai nas în nas cu o salamandră e însă după o ploaie sănătoasă, când tu ești murat tot, iar ea e în elementul ei.

Are un colorit care te trimite mai mult cu gândul la jungla amazoniană decât la Carpații românești: lucioasă, neagră cu pete galbene mai mari sau mai mici, dispuse într-o totală dezordine. Proporția de ”vopsea” poate să difere, unele, ce-i drept mai puține, fiind mai mult galbene cu pete negre. Se mai spune că ar fi rudă cu zebra, nu ştii exact dacă este neagră cu dungi albe sau albă cu dungi negre. 😉

Dacă o atingi, zici că e melc, așa e de lipicioasă, pentru că pielea e acoperită de un mucus. Teoria spune că ar fi și toxică pentru că dacă se simte amenințată secretă prin piele o substanță toxică (salamandrina) însă până acum nu am pățit nimic. Poate are efect întârziat, cine știe :))

De ce îi spune Salamandră de foc?… E o poveste lungă și medievală. Cert este că din cele mai vechi timpuri imaginea salamandrei a fost legată de cea a focului, fie că salamandra și pielea ei ar fi imună la flăcări, fie că ar putea stinge focul sau că cine este stropit cu sânge de salamandră devine imun la flăcări.

Trecând peste toate ”poveștile”, cert este că salamandra este cu adevărat rezistentă,  dar în alt sens: este longevivă. Așa mică și firavă cum este, trăiește foarte mult, unele exemplare ajungând și la 50 de ani.