Două lumi diferite şi opuse, legate printr-un pod.
O lume de poveste, cu castele, donjoane, principi, lupte…şi mult gotic…şi Hunedoara, oraşul de jos, “şlefuit” de comunism şi “înnobilat” azi cu ce a mai rămas din Combinatul Siderurgic.

Cel mai mare castel din ţară şi unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din Transilvania, Castelul Huniazilor, cunoscut şi sub numele de Castelul Corvinilor sau Corvineştilor, este aşezat la marginea Hunedoarei, pe o mică înălţime. Intrarea, pitorească, se face pe un pod de lemn, susţinut de piloni masivi de piatră, la înălţime ameţitoare peste pârâul Zlaşti ce spală baza castelului. Aici, la intrare, ai o privelişte impresionantă asupra întregului ansamblu: turnuri, turnuleţe, balcoane, guri de tragere, contraforturi…

Ajuns înăuntru eşti suprins de arhitectura gotică ce te întâmpină la fiecare pas şi, uşor, cazi pradă labirintului de coridoare, săli, galerii şi scări interioare care îţi conduc paşii prin castel. Te trezeşti holbându-te la cine ştie ce gargui sau detaliu sculptat şi te miri cum a rezistat atâta vreme. Mai faci ceva paşi, şi, vrei, nu vrei, tot ajungi să te uiţi în fântâna din curtea exterioară, doar-doar vezi şi tu inscripţia făcută de prizonierii turci care au săpat-o, conform legendei.

Ca oricare cetate şi castel, înfăţişarea de azi e dată de modificările şi construcţiile pe care fiecare “proprietar” le-a făcut de-a lungul timpului. Aici, trecutul se leagă mai ales de trei nume: Iancu de Hunedoara, Matei Corvin şi Gabriel Bethlen.

Între 1440 şi 1453, Iancu de Hunedoara reconstruieşte fortăreaţa primită de la tatăl său, o mare parte din construcţiile prezente şi azi datând din acel timp, cum ar fi Galeria sau Donjonul (Turnul “Nu te teme” – “Nje Boisia”), impunător prin cele 5 nivele şi prin deschiderile pentru arme de foc. Turnul Capistrano (după numele călugărului Ioan de Capistrano, adăpostit pentru ceva vreme aici), se remarcă prin singurul şemineu gotic regăsit în întregul castel.
La fel va face şi fiul său Matei Corvin, care extinde castelul pe aripa de nord, conferindu-i acestuia, în mare, aspectul de azi. Mai târziu, în secolul XVII, Gabriel Bethlen extinde ansamblul, construind în aripa de răsărit, Palatul Mare. Tot din această perioadă ne rămân şi Turnul Alb (cu 3 niveluri), Terasa de Artilerie (pentru armele de foc de calibru mai mare) precum şi curtea exterioară (Curtea Husarilor).

Ce avem noi şi alţii n-au 🙂
Castelul Vajdahunyad din Budapesta se aseamănă foarte mult cu Castelul Corvineştilor. Construit pe fugă, pentru expoziţia din 1896, din… lemn şi carton, acesta dorea să prezinte vizitatorilor diversele stiluri arhitecturale folosite la monumentele de pe teritoriul Ungariei istorice. Ulterior, datorită popularităţii edificiului, acesta a fost reconstruit cu materiale ceva mai trainice :-), piatră, fiind inaugurat în anul 1908.
Ce altă recunoaştere a valorii şi unicităţii acestei destinaţii ne mai trebuie, dacă alţii au copiat, numai ca să aibă aşa ceva.