Dan Puric: Printre lucrurile rare şi frumoase care se mai întâmplă în această ţară, se găseşte şi această mică bijuterie balcanică care îmi aduce aminte de copilărie şi de România de altă dată.
România stă ascunsă… şi dacă nu vrei să o descoperi poţi liniştit să treci pe lângă ea şi să nu ştii ce ai pierdut. Şi câteodată, ca să vezi lucrurile e bine “să te ia cineva de mânuţă” şi să îţi arate.
Aşa am păţit eu când, la sfârşit de septembrie, în drum spre casă, după niscaiva treburi prin Caracal, Cristina, o prietenă care e şi ea de loc din Caracal şi care ne ameninţa de mult cu delicatesele “made in Slatina”, îmi zice: Gata…Oprim să mâncăm o îngheţată cum nu ai mai mâncat tu niciodată…
Doaaamne şi bine am făcut că am oprit…Am avut parte de un mic dejun iesit din comun… un mix de îngheţată, halviţă şi bragă… plus de o plimbare de vis prin Slatina, pe străduţe înguste şi în pantă, cu case vechi şi arhitectură interbelică, cu atmosferă de linişte, de dimineaţă, de toamnă.
Bragă am mai băut când eram foarte mic în Constanţa. De acum mai bine de 25 de ani, ţineam minte vag doar culoarea, consistenţa şi un gust dulceag uşor răcoritor, aşa că am ras două pahare imediat şi am înhăţat o sticlă de 2 litri şi pentru acasă…
De îngheţată ce să mai zic…naturală de naturală…afine sau vanilie…ăsta era “portofoliul” din dimineaţa aia, dar sortimentele variază de la o perioadă la alta.
Iar cine ştie gustul şi consistenţa halviţei de la mama ei, bucuria o să fie şi mai mare. Nu e nici pe departe spuma ameţită pe care o găseşti în supermarketuri sau pe la bâlciuri si targuri, uneori doar tapetată cu stafide pe lateral. Aici vorbim de halviţă adevărată, cu miere şi albuş de ou, halviţa magică, în care acum poţi să rupi şi cuţitul dacă ai lasat-o ceva timp la frigider,… şi care, la 5 minute după, se întinde şi se llipeşte de degete şi de cerul gurii precum caşcavalul topit…
O explozie de gusturi şi de amintiri care merită din plin o excursie de o zi. La fel de mult merită vizitate şi cele două oraşe Slatina şi Caracal, care, sincer, m-au lăsat cu gura căscată. Prin ambele oraşe am trecut de multe ori şi, recunosc, le-am ignorat, nu le-am dat nicio şansă :-). Dacă îţi plac străzile din Sibiu ori Braşov, dacă îţi place şi centrul vechi al Bucureştiului, atunci cu siguranţă o să descoperi că cele două orăşele uitate sunt de fapt adevărate bijuterii.
Braga, halviţa şi îngheţata din Slatina sunt un bun exemplu pentru noi toţi:
Hai să învăţăm să apreciem ce e în interiorul “ambalajului” şi să trecem peste “poleială”. Până la urmă, nu consumăm ambalajul...
—————————————————————————————————————–
Despre Atletul Albanez, depre braga, halviţa şi îngheţata de aici şi toată istoria lor merită citit un artiol apărut în Jurnalul Naţional:
De 300 de ani, o familie de albanezi indulceste Slatina cu braga, halvita si inghetata. Pe la “Atletul albanez”, cofetaria lui Hashim Memish, au trecut, de-a lungul vremii, artisti si ambasadori.
La “Atletul Albanez” nu arunci cu sulita dupa vreo bucata de halvita si nici nu trebuie sa alergi 400 de metri garduri pentru o inghetata de zmeura si lamaie. Asta pentru ca vitrinele “Atletului” duduie de halvita cu alune si torturi de inghetata. Hashim Memish este intotdeauna acolo sa-ti stinga setea cu o cana de braga ori de citronada rece-gheata. O face asa cum o facea si tatal lui, Daud Memish in urma cu zeci de ani. Retetele si meseria de cofetar-bragagiu se transmit din tata-n fiu, la fel cum, generatie de generatie, o familie de albanezi stabiliti in Slatina acum aproape 300 de ani isi pastreaza limba, traditiile si religia musulmana.
RAIUL ZAHARICALELOR. Nici nu stii cu ce sa incepi cand vrei sa vorbesti despre mana de albanezi din inima judetului Olt. Toti copiii din Slatina te pot conduce la pravalia lor cu ochii inchisi. O casa veche, pe un colt de strada la fel de vechi, cu o firma care pare ca nu a mai vazut vopsea proaspata de ani buni, este raiul zaharicalelor din miezul Olteniei. Un rai care a supravietuit prin minune si indarjire – am aflat pe drumul spre bragagerie – tavalugului comunist. “La atletul albanez” a fost singura firma privata din Romania pe timpul regimului totalitar. Cum a fost posibil, totusi, acest lucru, am aflat abia dupa ce am gustat din toate bunatatile din vitrine, in timp ce-l asteptam pe Hashim sa iasa din laborator.
RABDARE SI BRAGA. “Si cati membri are familia dumneavoastra?”. “Cum faceti halvita asta buna?”. “De ce costa cupa de inghetata doar 5.000 de lei?”. La acestea si la multe alte intrebari adresate tanarului cu alura de rugbist ori femeii cu batic infasurat pe cap din spatele tejghelei nu a fost chip sa aflam raspunsuri pe loc. “Asteptati-l pe unchiul” si “Fratele meu stie mai bine. Nu poate iesi din laborator, face inghetata si strica temperatura daca iese acum din camera”, ne raspundeau invariabil, dand din umeri, tanarul si femeia. Am asteptat, ca n-aveam incotro, pret de o bucata de halvita, vreo doua cornete de inghetata si un pahar de braga. Un “Buna ziua!” hotarat, iesit de sub mustata sura a unui om mic si firav, ne-a trezit din betia de dulce. Fusese deja informat ca-l asteptam, ne-a invitat la o masa mai retrasa si a inceput sa depene povestea familiei Memish.
———————
Vezi şi:
Extern: Harta