Picnic la pescuit in Herastrau

Pescuitul nu este printre hobbyurile mele. Am pescuit doar de doua ori in toata viata iar asta se intampla acum mai bine de 20 de ani. Tin minte ca mergeam cu tata si luam viermusi de undeva de la Razoare pe care ii tineam in frigider pana a doua zi  si ca o data am fost pe lacul Cernica unde ne-au alergat niste caini. Scurt si la obiect, cam asta e tot in materie de pescuit la mine.

La fiecare iesire la alergare in Herastrau am vazut pescari pe marginea lacului, in special in zona Rstaurant Herastrau – Pod CFR sau in zona La raci – Baraj – Ambasada Chinei. Si mi-a placut ideea, mai ales ca e umbra si nu te bate soarele in cap toata ziua (asta cu batutul soarelui in cap mi se pare un mare impediment la pescuit) si nici nu bati o gramada de drum pana la cine stie ce balta in afara Bucurestiului. Adica e aporape de casa, te duci, pescuiesti si, prinzi – nu prinzi, cand te-ai plictisit strangi si pleci.

La ultima iesire, am stat de vorba cu unul dintre pescari si am aflat cum se face treaba: te duci pe lac si vine cineva si incaseaza taxa – 50 lei / zi. Si uite asa, cu mic, cu mare, am iesit weekendul trecut la un picnic de pescuit. Nu ne-am complicat cu unditele – am fost in Decathlon cu o seara inainte si am zis:
– Buna seara. Ceva pentru incepatorii incepatorilor aveti?
– Pai sa va arat aici, cu fibra de carbon, cu lungimea x, cu aia cu ailalta…
– Nu, nu m-ati inteles. De incepatori vreau ceva. Entry level. Nu am mai pescuit pana acum, nu stiu nimic. Vreau un bat, sa ii pun momeala si sa arunc in apa. Atat.
– Poi avem. Bat cu fir si linie (adica fir, pluta, plumbi si ac). 15 lei setul. Il desfaceti si dati la peste. Dar sa stiti ca nu tine mai mult de 1,5 kg greutatea pestelui.
– Lasa asta, e perfect asa. Macar sa prind eu ceva prima oara la pescuit, chit ca se rupe undita.

Ca niste adevarati profesionisti am cumparat si doua suporturi de undita, sa nu stam cu ele in mana si, cel mai important, un juvelnic, pentru tonele de peste prins, ca sa nu moara saracii in vreo punga ceva. De dimineata am desfacut o conserva de porumb si tzop pe lac. Nu au trecut 10 minute si o rosioara a fost prima victima. In total, cam in doua ore am prins o rosioara, un caras pe la 700g si doi somotei, toti fraierii fiind eliberati la final.

Una peste alta, pescuitul in Herastrau mi se pare o idee faina de petrecut timpul in weekend, de picnic, de iesit in parc si mai ales de relaxare. Mi-am adus aminte fenomenul Street Fishing care luase amploare in Paris acum cativa ani cand au vazut ca apele Senei nu mai erau asa poluate si reaparusera foarte multe specii de pesti. Si inteleg acum de ce devenise asa viral – pentru ca este extrem de relaxant sa pescuiesti. Nu cred ca o sa trec in zona de pasiune arzatoare pentru pescuit dar e clar ca o sa il adaug la hobby de weekend de Bucuresti. Si poate o sa iau si o undita mai lunga… ceva din fibra de carbon :)).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *