O sa incep cu finalul postului.
De ce imi place atat de mult pe Valea Horoabei din Bucegi, de ce merg aproape in fiecare an pe acolo si de ce recomand atat de mult traseul asta?

1. Valea Horoabei eate un traseu spectaculos si destul de usor de facut. Circuitul cu plecare si intoarcere la Cabana Padina, pe sub Saua Strunga, se poate face in cca. 6 ore. Evident timpii difera si in functie de cat mai stai la pauze de admirat si pozat. Dar un 6 ore eu zic ca e destul de lejer ca timp pentru un astfel de traseu.

2. Traseul are putin din toate in doze mici: poieni inflorie, poteci prin padure, ceva cascade, una doua treceri prin arcade, un izbuc frumos cu moment de udat la bocanci, doua trei portiuni cu lanturi, poteci putin suspendate deasupra prapastiei, putina catarare de antrenament la niste mini-saritori, scari de metal, treceri prin apa si prin jnepenis, iar mai sus, o vale calcaroasa care se deschide frumos si care, pe alocuri, te duce cu gandul la Retezat.

3. Traseul se termina fix la cabana Padina. Cu alte cuvinte: ciorbita, odihna, o berica si relaxare la buza cabanei, asa, ca de dupa traseu.

4. Se ajunge foarte usor din Bucuresti (si nu numai, daca esti prin sud -sud est). Drumul este foarte bun si te lasa fix in fata cabanei Padina, la 5 minute de intrarea in traseu. Cu mici exceptii la trecerea unor podete, soseaua este asfaltata in totalitate. Se urca din Sinaia, pe drumul spre Targoviste, Cuibul Dorului, Dichiu, Zanoaga, Bolboci, Padina.

Tot traseul de Valea Horoabei e un fel de rezumat al frumusetilor pe care Bucegii si muntele in general le au de oferit. Daca la toate astea mai adaugi si accesul extrem de usor, tocmai ai un traseu si o excursie de o zi cu care mergi la sigur.

Atentie totusi – Valea Horoabei este totusi un traseu recomandat celor cu o minima experienta montana. La intrarea in traseu exista si un indicator care mentioneaza ca traseul este interzis fara asistenta Salvamont. Nu se recomanda parcurgerea traseului pe vreme instabila si cu sanse de precipitatii abundente – sunt sanse de viitura in zona canionului si nu cred ca vrei sa te pomenesti in brate cu ceva apa, bolovani si busteni.

Dupa o saptamana de mare, de concediu, de soare si caldura, dupa ce mi-am prajit creierii prin Grecia, vad intr-una din seri pe facebook, o postare cu Jepii Mari… Pfiuu, o leaca de ceata, verdeata, flori, munte, aer curat. Simteam in nari mirosul de rasina, vantul cum adie racoros… Ce sa mai, sevraj adevarat. Iar prietenul postac, Hacea pe numele lui, radia in tot peisajul asta.

Stiam ca pe musiu Hacea nu o sa-l mai vad vreo 9 luni cel putin (de, chestii obiective ce tin de distributia fortei de munca la nivel de UE, brexit si alea alea) si cum ramasese sa ne vedem la o bere prin oras, cat timp mai era prin tara, usor, usor a incoltit un gand. De ce sa nu transform eu iesitul la bere intr-o zi de ieseala la munte, in mijloc de saptamana. O zi libera am mai gasit prin catastiful de la serviciu, pentru Hacea nici nu se punea problema, doar era in concediu omul, asa ca hai s-om mere la munte.

Si ce sa alegi asa la o zi, incat sa iasa tura faina, nici sa nu te rupi de efort, sa mai ai timp si de o vorba, sa poti sa bei si o bere la cabana dupa traseu si sa fie si aproape si usor de ajuns. Raspuns clar: Valea Horoabei (hai ca merge dupa inii si Horoabelor :)).

Mai jos o mica portie din “prada” de imagini de peste zi.
Ps: tricourile galben cu rosu de zici ca suntem Fratii Petreus s-au nimerit, nu au fost vorbite :)))
Cealalta postare cu Horoabei e de gasit aici.