Uuu, ce pofta de Crai aveam – sa vad ceva stancaraie, inaltimi dar si sa lenevesc putin in Plaiul Foii, cu o bere in mana si cu ochii la creasta. Si uite ca weekendul trecut, lucrurile s-au legat de minune si sambata am taiat-o spre munte in gasca de 4: Sabina, Loria, Pity si Cartita. Unde? Pai evident Plaiul Foii, cu planuri mari de Creasta Nordica pentru duminica dar si cu multa leneveala asteptata pentru sambata.
Pasul 1. Am ales traseul prin culoareul Rucar – Bran. Cateva neintelegeri de ordin tehnic ne-au facut sa o luam pe Targoviste si Rucar – Bran. Stiam ca desi peisajul este extrem de frumos, cu panorame incredibile ale Bucegilor pe dreapta si ale Craiului pe stanga, totusi o sa imi iasa pe nas drumul lung si plin de serpentine. Asa si a fost. Insa la ce aglomeratie a fost si pe Valea Prahovei, am tras concluzia ca nu a fost o alegere atat de proasta.
Pasul 2. Din Zarnesti in Plaiul Foii. Drumul e mai bun acum. Nuuuu, nici gand de asfalt, si sincer nici nu cred ca vreau sa il vad vreodata asfaltat. Mi-e frica sa nu se aglomereze si mai mult zona. Nu ca acum nu ar fi oricum aglomerata. In fine, drumul a fost balastat inca o data – un balast fain, care scoate un praf mai bun acum 🙂 si in cantitati mai mari, acum ca poti sa circuli fara grija de gropi si maresti viteza. Vai si amar de biciclisti si cei care fac traseul la picior, dar mai ales vai si amar de plamanul lor. Am si un sfat si o rugaminte aici, pentru ca de multe ori sunt in celalta postura – e frumos si indicat sa ridicam putin piciorul de pe acceleratie cand trecem pe langa un biciclist… din respect pentru plamanul omului.
Pasul 3. Am ajuns in Plaiul Foii, unde, instant, am saltat o BRRC (bere rece) de la cabana, am infipt posteriorul intr-o banca si ochiul l-am aruncat pe creasta. Dupa ce am lenevit asa vreo ora si mai bine am zis sa continual activitatea si sa lenevim in stil organizat, in fata cortului, pana seara tarziu cand leneveala s-a mutat in fata unui foc si a unui gratar. Uuu, si ce gratar. Nici ursul nu ar fi coborat din munte de frica sa nu ii creasca colesterolul.
Pasul 4, de duminica, simplu: 14 ore de traseu.
Planul initial a fost gandit pentru Plaiul Foii – refugiul Spirlea – Zaplaz – La Lanturi – Creasta Nordica si coborare prin Padina Popii si refugiul Diana. Sabina, care nu a dormit prea bine de frica ursilor si are frica de trasee expuse, a ales sa stea la corturi si sa ne astepte continuand leneveala de sambata.
Lucrurile sunt destul de simple ca si traseu, multe nu sunt de povestit pentru ca vorbesc pozele de la sine. Peisajele sunt incredibile iar sentimentul este unul de lume pierduta. Practic esti prins intr-o lume de piatra, intr-o lume a calcarului si a peretilor verticali. Cea mai mare parte din portiunea La Lanturi am avut parte de ceata care a facut ca sentimentul de lume pierduta sa fie si mai mare.
Traseul de Lanturi nu este simplu deloc si are cateva portiuni zdravene mai expuse insa echipate cu cabluri. Riscul totusi exista si sincer nu mi se pare ca traseul ar trebui sa fie unul marcat si deschis publicului. Sau macar daca este in categoria “marcatelor” ar trebui macar sa existe indicatoare si panouri de avertizare asupra dificultatii traseului si asupra riscului de caderi de pietre. Am vazut familii cu copii urcand pe traseu si mi se pare ca e vorba de inconstienta. Traversarile in zonele de cabluri sunt destul de expuse – un picior pus gresit, si, daca nu te-ai tinut bine de cablu (care oricum e subtire si iti aluneca prin mana) lucrurile nu sunt bune deloc. Am vazut copii fara minimul de asigurare, ham, coarda si mai ales casca, in conditiile in care la tot pasul grohotisul o ia la vale si pietrele zboara pe langa tine. In fine, lucrurile sunt extrem de discutabile aici, dar e bine de stiut ca traseul NU este unul usor.
Dupa ce am iesit in creasta in apropiere de refugiul Grind am trecut la a doua parte a traseului… partea muncitoreasca, de anduranta. Ceata nu ne-a lasat nici pe creasta desi se mai spargea din cand in cand, atat cat sa ne bucuram de privelistile ametitoare.
Pe Ascutit ne-a prins si ceva ploicica, cat sa ude calcarul si sa il faca alunecos. Deja simteam cum ne cam lasa “bateriile” si ca se cam lasa seara astfel incat am facut o prima schimbare de plan – nu mai coboram prin Diana, coboram prin Varful Turnu si Valea Crapaturii. Sabina, evident, salvarea noastra, trebuia sa vina cu masina sa ne ridice din drumul de Zarnesti. Dupa inca jumatate de ora de creasta, mai ales ca e din ce in ce mai “balauroasa” (adica plina de jnepenis, ienuparis si ierburi), am hotarat sa mai facem o modificare si sa coboram rapid spre Curmatura, pe tarseul Karol Lehman, si sa iesim tocmai la Fantana lui Botorog. Daca tot ne prinde noaptea macar sa ne prinda prin locuri extrem de cunoscute si batute :). Evident, Sabina ne-a scos din belea si ne-a asteptat la Botorog, echipata cu cate o Cola petru fiecare finalist al “semimaratonului”.
Si uite asa, dupa 13-14 ore de traseu, am ajuns din Plaiul Foii la Fantana lui Botorog iar de febra musculara de a doua zi nu mai povestesc nimic.
Salut! Sunt de acord ca turistii ar trebui sa fie informati ceva mai bine cu privire la dificultatea traseului. E un loc de trecere acolo, sus, pe creasta, unde am clacat. Cu un rucsac urias in spinare, pentru ca eram cu cortul, cu un colt de stanca care e iesit putin mai mult peste carare si undeva la nivelul capului meu (am 162 cm), colt care te obliga sa te apleci putin, miscare care poate fi periculoasa, fara cablu sau lant de care sa te ajuti putin…ce mai…m-am lasat pe vine si am inceput sa tremur. Daca nu era sotul meu sa-mi ia rucsacul si sa ma ajute ce se putea intampla? Oare din taxa aceea de 5 lei pe care, ca turist, o platesti ca sa te plimbi prin Parcul National nu se poate cumpara si monta o bucata de lant care sa nu-ti transforme vacanta intr-un film de groaza? Ca sa nu mai spun ca traseele sunt foarte prost marcate si indicatoarele ar fi bine sa fie putin mai dese si sa te informeze asupra timpului pe care il ai de facut dintr-un punct in altul.