Inca o destinatie perfecta pentru o zi de weekend atat pentru cei mari cat si pentru cei mici. Cand zic de weekend zic mai mult generic, in ideea de destinatie de o zi, daca esti cumva in zona, in trecere. Cum e cazul meu, din Bucuresti sincer nu cred ca m-as duce special pana la Petrosani pentru Pestera Bolii. In schimb daca ai planuri de drumetie prin muntii Retezat, Parang, Sureanu sau pur si simplu esti in apropiere prin zona Hategului, Hunedoara cu totul, atunci merita sa aloci ceva timp si sa treci Pestera Bolii pe lista “de vazut”.

Am trecut prin zona de multe ori dar pana in vara trecuta nu m-am oprit si la pestera, cu toate ca in Cheile Banitei, aflate la o aruncatura de bat de Pestera Bolii, am fost de cel putin doua ori. Despre Cheile Banitei am scris aici cate ceva. Pestera e situata doar la cativa kilometri nord de Petrosani – cum mergi spre Hateg, inainte de a incepe serpentinele si urcusul din Pasul Banitei, pe E79, in dreptul Haltei CFR Banita se face un drum lateral care traverseaza calea ferata si urca usor pana la pestera, unde e amenajata si o parcare. Dupa ce am platit taxa de vizitare (mi se pare ca 5 sau 10 lei) si am citit panourile de informare cu istoricul pesterii si legende cu comori, haiduci, turci si jupanese indragostite, am coborat treptele spre intrarea in pestera.

Se spune ca Pestera Bolii este singura pestera din tara care se poate parcurge calare. Practic paraul Jupaneasa isi croieste drum printr-o bara calcaroasa din sudul Sureanului sub forma unui mare tunel subteran – paraul intra in munte printr-un portal impresionant si iese in aval fix in calea ferata Simeria – Petrosani :). Mai bine spus calea ferata e construita in portiunea asta de-a lungul vaii inguste a paraului.
Intrarea in pestera e impresionanta – un portal imens de 10 x 20 metri se deschide in peretele de stanca iar paraul se pierde in adancul pesterii. Locuita prin epoca bronzului, pestera e atestata documentar de prin 1400 si, ca orice loc cu calitati de adapost natural, de-a lungul timpului a strans nu putine povesti legate de refugiul haiducilor, a diverselor trupe armate ori a partizanilor anti-comunism. Datorita acusticii salilor, pestera a mai fost folosita in perioada interbelica pentru concerte si reprezentatii de dans. Abandonata dupa 1960, pestera a revenit de cativa ani buni in circuitul turistic, fiind amenajata de Asociatia “Petro Aqua” din Petrosani. Concertele au revenit si ele, in pestera fiind amenajata si o mica scena din lemn pentru aceatea. Pestera e iluminata multicolor iar peste paraul Jupaneasa s-au construit poduri de lemn. 

Sincer, ca si concretiuni (stalactite, stalagmite, draperii, domuri etc.) pestera nu e cine stie ce. Impresioneaza in schimb prin dimensiunile salilor – e un fel de mare gol subteran ca un morcov gigant contorsionat, ingustandu-se spre iesire si avand cateva galerii laterale. Peatera Bolii e usor de parcurs, fundul pesterii e destul de plat si nisipos, ceea ce o face o destinatie perfecta si pentru copii.

Interesante sunt si picturile rupestre din primele sali, copii dupa cele din vestita Altamira, ramase de la niste filmari documentare.

Ce mi-a placut:

– accesul e usor, pestera e amenajata si e o destinatie perfecta inclusiv pentru copii;

– amanajarile interioare sunt interesante, podetele din lemn sunt iluminate multicolor – ciudat la prima vedere, dar cum pestera nu are o mare varietate de concretiuni, luminile multicolore o mai dinamizeaza vizual 🙂

Ce nu mi-a placut:

– ca in afara de acces, la plata biletului nu primesti casca de protectie sau sursa de lumina suplimentara;

– ca traseul se termina brusc, fara niciun semn indicator, peste un anumit punct se face intuneric. Pacat ca nu se poate face un traseu circuit, sa se poata parcurge in intregime pestera iar intoarcerea sa se faca, la alegere, fie tot prin pestera sau pe poteca la exterior.

Dar una peste alta Pestera Bolii este o destinatie ce merita vazuta sau revazuta 🙂

Plimbareala placuta!