Foarte aproape de Biserica Evanghelică, Piaţa Huet nr. 3, se află “Casa Calfelor” . Ce mai e şi asta?

Este casa care îi găzduieşte pe meşterii nemţi, elveţieni, francezi şi nu numai în călătoria lor iniţiatică de trei ani şi o zi în afara graniţelor ţării, timp în care nu au voie să se apropie la mai puţin de 50 de kilometri de casele lor.

Din 2002 au început să vină în mod mai mult sau mai puţin regulat calfe călătoare şi în Sibiu, acestea lucrând în mare parte pentru Biserica Evanghelică, în proprietatea căreia se află casa. În perioada care a urmat au fost executate tot mai multe lucrări, atât pentru localnici, cât şi pentru Casa Calfelor sau pentru alte proiecte din oraş.

Fiind prima casă a calfelor situată în afara graniţelor Germaniei, Elveţiei sau Franţei, la renovarea ei au lucrat împreună calfele din diferite asociaţii şi ţări. Există patru adăposturi care sunt deschise tuturor calfelor în Rügen, Neustadt, Leipzig şi Sibiu.

Tinerele calfe trebuie să se iniţieze în arta dulgheritului, aurăriei sau lucratului în piatră în mai multe locuri din lume pentru a putea să devină meşteşugari adevăraţi.

Cei porniţi în această călătorie iniţiatică au reguli stricte. De exemplu, nu au voie să stea mai mult de trei luni într-un loc şi trebuie să poarte mereu costumul tradiţional: cămaşa albă cu guler scrobit tare, pantaloni evazaţi din catifea reiată, vestă şi jachetă cu nasturi de sidef coloraţi în funcţie de meşteşugul fiecăruia, cilindru, melon sau pălărie neagră, de piele sau de fetru, cu borul mare şi pantofi negri. Pantalonii au două buzunare, unul în care poartă un metru de lemn, iar altul în care păstrează o monedă sau o bancnotă, singura cu care au voie să plece de acasă şi care trebuie adusă înapoi. Pălăria o dau jos doar la masă sau când sunt într-o cameră, ei între ei.

La vestă au 8 nasturi metalici care simbolizează cele 8 ore de muncă pe zi, jacheta are 6 nasturi, numărul de zile lucrătoare ale săptămânii, iar la mâneci sunt câte 3 nasturi care reprezintă cei 3 ani de călătorie…

În acest timp, trăiesc din ce muncesc, dorm pe unde apucă, petrec de zor când se întâlnesc, iar la Sibiu se simt ca acasă – e singurul oraş din România unde au o casă a lor, a calfelor călătoare, dăruită de Biserica Evanghelică din oraş.

Cei din Germania sunt împărţiţi în şase grupări: Calfele călătoare independente (cei mai numeroşi), Uniunea străină pentru libertate, Gruparea de calfe “Freier Begegnungs – schacht”, Oneştii zidari şi cioplitori în piatră străini, Frăţia lui Roland şi Asociaţia cinstită şi pricepută a Vogtländerilor liberi germani.

Alături de ei, în lumea largă, mai sunt aproximativ 700-800 de calfe călătoare.

Daca treceţi pe langa Casa Calfelor, este imposibil să nu o observaţi, în primul rand datorită lemnului de la intrare, unde, conform tradiţiei, fiecare calfă, la plecare, trebuie să lase o amintire, o monedă, un capac de bere sau pur şi simplu un cui de metal, căci, dacă nu respectă tradiţia, atunci riscă să nu aibă noroc în călătoria lor.

Alt punct de reper poate fi câte un blond de 2 metri care ciopleşte agale vreun bloc de piatră având invariabil camaşa desfacută îndeajuns ca să atragă privirile interesate ale duduilor care trec prin zona.. Ce vrei, sunt calfe plecate în jurul lumii, trebuie sa se facă remarcate..

Deci, fetelor, eu am venit cu povestea şi cu pozele, aştept de la voi şi alte fotografii cu calfele călătoare.. ;-). Se acceptă de la doi nasturi deschişi în sus… (articolul e scris de Raluca 🙂 )