Fac parte din acele persoane care atunci cand vine vorba de o rețetă mega complicată își văd de drum sau, dacă pofta e mare, preferă să cumpere. Cam așa stătea treaba și cu croissantele. Când mă apuca pofta de croissante, căutam o rețetă, ajungeam la concluzia că ai nevoie de un doctorat ca să le faci și în consecință consideram ca nu sunt pentru mine. Până la această rețetă, bineînțeles. Mi-a fost mai întâi dictată prin telefon, am primit asigurări că e reală, că e testată, ba chiar am cerut și poze ca să mă asigur că nu mă paște o dezamăgire de proporții. În concluzie, e o rețetă foarte ușoară, cu puțini pași și șanse reale de reușită. 😉 Înainte de a începe, e bine să eliberați blatul de lucru pentru că e nevoie de niște spațiu…
Ingrediente:
– 550 g faină;
– 20 g drojdie proaspată (8 g drojdie uscată activă sau 6 g drojdie instant);
– 250 ml lapte
– 100 ml ulei
– 1 albuș ou
– 1 gălbenuș ou
– ½ linguriță sare
– 2 linguri zahăr
– 100 g unt (temperatura camerei)
– cremă ciocolată sau gem
1. Se activează drojdia cu niște lapte călduț și puțina făină și se lasă cam 10 minute. Dacă folosiți drojdie uscată activă sau instant, săriți pasul acesta și puneți într-un castron încăpător făina și drojdia.
2. Laptele călduț se amestecă cu sarea, zahărul, albușul de ou și uleiul.
3. Se adaugă amestecul de lapte peste făină și drojdie.
4. Se amestecă și se framântă, nu foarte mult ci suficient cât să se formeze aluatul.
5. Se împarte aluatul astfel obținut în 8 bile mai mici (aprox 120 g).
6. Se întinde subțire fiecare foaie și se unge cu untul (eu am încercat să folosesc o spatulă de uns, pe modul elegant dar până la urmă tot cu mâna am finalizat operațiunea).
7. Apoi se pun foile unele peste altele (se întinde prima foaie apoi unt, apoi a doua foaie și unt și tot asa, ca la un tort de clătite).
8. Se subțiază cu făcălețul/sucitorul/plăcintar (depinde cum îi spune fiecare), până rezultă o foaie mare, fină.
9. Se taie în 16 (ca la pizza).
10. Apoi se așază în capatul mare o linguriță de gem sau de cremă de ciocolată (eu asta pun) și se rulează către partea îngustă.
11. Se unge fiecare croissant obținut cu gălbenușul și se bagă la cuptor la 200 grade, cam 10 minute (de preferat cu ventilație, dacă aveți această posibilitate).
12. Cam asta este tot. Aș include și un ultim pas – o alergare lejeră de vreo 30 minute pentru că ies 16 croissante măricele, deci aluat + ciocolată = love dar nu numai.😉