Cine spune ca e musai sa te duci la sute de kilometri de casa ca sa simti ca te-ai rupt de oras, ca sa iti golesti creirul dupa o saptamana de munca si sa il incarci cu natura si frumos? Daca locurile sunt frumoase, daca stii sa te simti turist, sa te bucuri cu adevarat de locuri si de peisaje, se poate ca cele cateva ore in apropiere de Bucuresti sa aiba acelasi efect ca o zi intreaga sau chiar un weekend undeva la deal ori munte.
Treaba asta cu “sa stii sa fii turist” e foarte importanta! Cel mai usor de verificat si de aplicat este in oras… cand iesi de la munca sau iesi la o plimbare. Toti suntem obisnuiti sa ridicam ochii si sa neuitam la arhitectura cladirilor doar cand ajungem in orase noi, de cele mai multe ori in afara tarii. Stam si cascam gura si ochii si ne minunam. Dar in locurile familiare nu mai facem asta. Nu stim sa intram in “starea de turist” sa ne uitam si la fatadele de cladiri din propriul oras, la toate detaliile arhitecturale pe care le ignoram si pe langa care trecem zi de zi. Cam asa e si cu iesitul in natura. Nu, nu trebuie sa iesi la sute de kilometri de casa. Cateodata e deajuns o simpla plimbare prin cartier daca stii “sa vezi”.
Gata cu abureala si filozofia ieftina, sa revenim la culesul de soc de saptamana trecuta. Pai sa nu refac eu stocul de soc pe anul asta? La Cartita asa este – culesul de soc se face cu sacii; socata se face toata vara dupa care toamna si iarna merge de minune ceaiul de soc. Asa ca am hotarat sa imbinam placutul cu placutul 🙂 si sa iesim la un cules de soc pe biciclete, in apropiere de Bucuresti. Am reusit sa plecam abia spre dupa-amiaza pe la un 3, cand deja vremea frumoasa se ducea naibii si la nord se strangeau nori negri… dar ce, ne sperie pe noi o ploicica? Mai nasol ar fi fost cu socul, pt ca daca ii datea cu ploaie ne luam adio de la cules. Am plecat la risc… rapid am urcat bicicletele sus pe masina si in 30 de minute / 35 de kilometri eram in Ciolpani, pe drumul spre Ploiesti, unde am fazut “tzust” la stanga spre manastirea Tiganesti.
Sincer, nu am mai fost in Ciolpani in afara de traversarea pe DN Bucuresti-Ploiesti si nu credeam ca in spatele DN-ului se poate ascunde un sat asa frumos, curat si ingrijit. Drumul spre manastire este extrem de pitoresc, cu o portiune de padure deasa si intunecoasa – un colt de din Padurea Scrovistea, la randul ei un rest din Codrii Vlasiei. Ajunsi la manastire am luat bicicletele si am plecat la “vanatoare” de soc curat.
Am bagat ceva pedale prin padure si in jurul manastirii dupa care ne-am intors in Ciolpani si am apucat-o spre Piscu. Locuri frumoase, lanuri de grau, rapita si maci cat cuprinde. Mai mult ne opream la poze decat mergeam pe bicicleta. O adevarata sarbatoare pentru retina, mai ales ca in departare norii le cam dadeau cu ploaie iar constrastul era unul de zile mari. Am regretat putin ca nu am luat aparatul foto cu noi dar au iesit imagini excelente si cu mobilul. Am avut bafta si ploaia ne-a ocolit intreaga dupa-amiaza.
La capat de Piscu am gasit si un ditamai socul pe care l-am jefuit. Palarii de soc mai mari ca aici nu am vazut de ani de zile – mai mari decat fata unui om. Am umplut vreo trei saculeti de plastic cu soc dar problema era cum sa ii car, ca sunt pe bicicleta? Noroc cu cele doua sacose de panza, asa ca IKEA Family si Decathlon si-au dat mana si au facut o frumusete de desaga pecare am legat-o pe spate. Si uite asa, cu desaga pe spate ne-am si oprit si am si votat in Ciolpani. Sa fim europeni ce mama noastra… 🙂
Inapoi la manastirea Tiganesti am facut si o plimbare prin curtea plina de flori si de liniste. Biserica este simpla, alba, frumoasa. Inauntru e bine, e racoare si e un loc bun sa iti pui putina ordine in suflet.
Ce e frumos, ca la mai toate manastirile din jurul Bucurestiului, e ca si manastirea Tiganesti e situata pe malul unui lac – Lacul Maicilor. Manastirea nu este inchisa si este mai degraba un mic sat in sat, unde toate casele arata bine si au curtile ingrijite si pline de flori. Schitul de lemn de odionioara, de pe terenul donat de boierul Tiganescu, a facut loc bisericii actuale care dateaza din anul 1812 si al carei ctitor este banul Radu Golescu.
Interesant de stiut despre manastire e ca ceasul din turn a fost adus din Germania in anul 1911 si are un mecanism care cantareste peste 1300 de kilograme iar in atelierele de tesatorie de aici, in anii 1977-1978 s-au refacut toate broderiile de la Castelul Peles din Sala Maura, dupa modelele lucrate in Franta si Viena. Tare, nu?
Iar despre socata ce sa mai spunem… excelenta. Reteta este aici.
